Prima Contact Harta
 
 Română  English
 
 
Noutăți
30.03.2019 - Ora Pământului 2019: Republica Moldova, alături de peste 180 de țări, va stinge în această seară lumina pentru o oră
Oameni din peste 180 de țări și teritorii vor deconecta astăzi, pentru o oră, lumina. La această acțiune, numită Ora Pământului, va participa și Republica Moldova.
 
30.03.2019 - Managerul Oficiului Schimbarea Climei din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Scorpan, vorbește despre acțiunea ecologică globală „Ora Pământului”.
În acest an acțiunea globală „Ora Pământului”, organizată de Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature, WWF), se va desfășura pe data de 30 martie, de la ora 20.30 până la 21.30, ora locală.
 
29.03.2019 - Republica Moldova a raportat Inventarul național al emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 1990-2016 și măsurile de atenuare a acestora pînă în 2030
Pe 26 martie 2019 a avut loc Seminarul de finalizare a proiectului UNEP/GEF ”Republica Moldova: activități privind pregătirea celui de al doilea raport bienal actualizat către Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei”, susținut financiar de către Fondul Global de Mediu și implementat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului prin intermediul Oficiului ”Schimbarea Climei” al Instituției Publice ”Unitatea de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului”, în colaborare cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu.
 
21.03.2019 - Un lac de 12 kilometri pătrați din Chile a dispărut de pe hartă din cauza secetei
Lacul Aculeo din Chile, cu o suprafaţă de aproape 12 kilometri pătraţi şi o adâncime de aproximativ şase metri, a dispărut complet de pe hartă. Înainte principala atracţie turistică de lângă capitala țării, lacul a fost afectat de secetă, dar și de turismul nesustenabil și de agricultură.
 
21.03.2019 - 21 martie, Ziua internaţională a Pădurilor. Cum şi unde putem recicla hârtia şi alte deşeuri
În fiecare an, pe 21 martie, este celebrată Ziua internaţională a pădurilor, declarată de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2013.
 
20.03.2019 - Africa Climate Week Signals Continent’s Huge Investment Opportunity
The high-level segment of the Africa Climate Week in Accra, Ghana, got firmly underway this morning with the official opening ceremony at the capital’s Convention Center.
 
19.03.2019 - Fiat Chrysler recheamă la service 863.000 de maşini din cauza problemelor legate de emisii
Producătorul auto Fiat Chrysler Automobiles (FCA) va rechema la service 863.000 de maşini în SUA deoarece nu îndeplinesc standardele federale legate de emisii.
 
15.03.2019 - UN Deputy Chief: Africa Needs the Chance to Grow Green
The Deputy Secretary-General of the United Nations Amina Mohammed has called for Africa to be "at the center" of the climate action agenda, and for increased finance to the region to ensure that Africa can grow its economy in a sustainable way. It was at the third instalment of the One Planet Summit in Nairobi, Kenya, a meeting convened by President Uhuru Kenyatta of Kenya, President Emmanuel Macron of France, Interim President of the World Bank Group, Kristalina Georgieva, and herself.
 
13.03.2019 - Ambitious new plans to scale up climate action in Africa include $22.5bn in new finance
The World Bank Group today made several announcements to scale up support for both climate adaptation and mitigation in Africa during the third One Planet Summit. The summit is being convened by President Uhuru Kenyatta of Kenya, President Emmanuel Macron of France, Interim President of the World Bank Group, Kristalina Georgieva, and Deputy Secretary-General of the United Nations, Amina Mohammed.
 
13.03.2019 - Spanish Top-Tier Soccer Team Aims to Become Climate Neutral
In an unprecedented move for a “La Liga” soccer club, Sevilla-based Real Betis Balompié has officially joined the Climate Neutral Now initiative of UN Climate Change, committing to take action to reduce its greenhouse gas emissions and to compensate the rest.
 
Detalii: Noutăţi
Sondaj de opinie
Cum ati aflat de adresa locatiei web a Climei?
De la Radio
De la TV
De la prieteni
Din presă
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 1368312
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
SCHIMBAREA CLIMEI – esenţa fenomenului   /   CADRUL INTERNAŢIONAL   /   CADRUL NAŢIONAL   /   CERCETĂRI ŞI MODELARE   /   DOCUMENTE
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: Str. Mitropolit Dosoftei 156a, bir. 37, mun. Chisinau, Republica Moldova