Europa a avut parte în acest an de cea mai călduroasă vară înregistrată până în prezent, temperaturile depăşind uşor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, au anunţat marţi oameni de ştiinţă din cadrul serviciului Copernicus al Uniunii Europene, relatează DPA.
Conform Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice, media temperaturii la suprafaţa solului în perioada iunie-august s-a situat cu aproape 1 grad Celsius peste media din 1991-2020, devenind astfel cea mai călduroasă din acest set de date. În cele mai călduroase veri anterioare, din 2010 şi 2018, media temperaturii a fost cu 0,1 grade Celsius mai scăzută, transmite Agerpres.
Temperatura din perioada verii 2021 marchează cel mai recent punct de referinţă în cadrul unei tendinţe de încălzire la nivel global pe termen lung, în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră schimbă clima planetei.
Înregistrările Copernicus datează din 1950, însă sunt supuse unor verificări încrucişate cu alte seturi de date care datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Serviciul european a precizat într-un comunicat că, la nivel global, luna august 2021 a fost, împreună cu august 2017, cea de-a treia cea mai călduroasă înregistrată vreodată, cu puţin peste 0,3 grade Celsius mai „fierbinte" decât media înregistrată în perioada 1991-2020.
În Europa, luna august din 2021 a fost aproape de media din 1991-2020, însă a prezentat condiţii contrastante pe întregul continent. Acestea au inclus temperaturi maxime record în ţările mediteraneene, valori mai ridicate decât media în partea de est a continentului şi, în general, temperaturi sub medie în zona nord.
Marţi dimineaţă, reprezentanţii Climate Action Network, ce grupează aproximativ 1.500 de ONG-uri, inclusiv Greenpeace, WWF, Action Aid, Oxfam şi Amnesty International, au solicitat amânarea următoarei ediţii a Conferinţei ONU pentru schimbări climatice, COP26, considerând că este „imposibilă" organizarea unei reuniuni „juste şi cuprinzătoare" la Glasgow, în perioada 31 octombrie - 12 noiembrie, din cauza ratelor mici de vaccinare împotriva COVID-19 din ţările sărace, care nu au avut acces la cantități mari de ser pentru imunizare.