print
În Republica Moldova va fi instituit un sistem național de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră
26.12.2018

În Republica Moldova va fi instituit un sistem național de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Regulamentul privind instituirea și funcționarea noului sistem a fost aprobat astăzi la ședința guvernului, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, din sistemul național de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră vor face parte mai multe organe centrale de specialitate ale administrației publice, autorități administrative centrale sau din subordinea ministerelor și câteva întreprinderi de stat.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a declarat la ședința executivului că proiectul are drept obiectiv crearea cadrului legal și instituțional pentru monitorizarea tuturor emisiilor de gaze cu efect de seră și evaluarea progresului înregistrat cu privire la îndeplinirea angajamentelor naționale și internaționale referitor la emisii.

Totodată, documentul stabilește procedura de colectare, procesare și raportare a datelor cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră în adresa secretariatului Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la Schimbarea Climei, care a fost ratificată de țara noastră.

Sursa: moldpres.md

 

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2019 "Oficiul Schimbarea Climei". Toate Drepturile Rezervate