print
Emisiile de CO2 au stagnat pentru prima dată după 40 de ani
16.03.2015

 

http://www.green-report.ro/emisiile-de-co2-au-stagnat-pentru-prima-data-dupa-40-de-ani/

 

Emisiile globale de dioxid de carbon provenite din sectorul energetic au stagnat anul trecut pentru prima dată după 40 ani, potrivit datelor publicate de Agenția Europeană de Mediu (AEM).

 

„Acest lucru îmi dă speranța că oamenii vor fi capabili să lucreze împreună pentru a combate schimbările climatice, cea mai importantă amenințare cu care ne confruntăm astăzi„, a declarat directorul biroului economic din cadrul AEM, Fatih Birol. Emisiile globale de dioxid de carbon au fost de 32,3 miliarde de tone în 2014, rămânând neschimbate față de 2013. 

AEM atribuie această stagnare dezvoltării unor surse de energie regenerabilă, în special în China. În anul 2014, China a experimentat o creştere a producţiei electrice care are la bază surse regenerabile, precum energia hidroelectrică, solară şi eoliană, în paralel cu arderea unor cantităţi mai mici de cărbune. „Acest fapt oferă un impuls atât de necesar pentru negocierile care pregătesc crearea unui nou acord global pe teme climatice, în Paris, în luna decembrie. Pentru prima dată emisiile de gaze cu efect de seră s-au decuplat de creșterea economică „, a mai spus Birol.

În cei 40 de ani în care AEM a colectat date privind emisiile de dioxid de carbon, au fost doar trei situații în care emisiile au stagnat sau au scăzut față de anul precedent, iar toate au fost asociate cu declinul economic: la începutul anilor 1980; 1992 și 2009. În 2014, însă, economia mondială a crescut cu 3%.

 

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate