print
Comercializarea emisiilor
28.08.2006

Introducere

Comercializarea emisiilor, după cum e stabilit în Articolul 17 a Protocolului de la Kyoto, prevede că Părţile din Anexa I pot obţine unităţi de reducere a emisiilor de la alte Părţi din Anexa I pentru a fi utilizate pentru atingerea ţintelor conform Protocolului de la Kyoto. Acest lucru abilitează Părţile să utilizeze oportunităţile cheltuielilor mai mic de reducere a emisiilor.

Doar Părţile din Anexa I a Protocolului de la Kyoto,  obligaţiunile de limitare şi reducere a emisiilor ale cărora sunt inserate în Anexa B a Protocolului, pot participa la astfel de comercializări. Astfel de Părţi se pot pregăti pentru transferarea unităţilor în cazul când nu este nevoie de acestea pentru atingerea ţintelor proprii de emisii. << Mai multe detalii >>

Perioada de rezervă a obligaţiunilor

Cu scopul de a face faţă preocupării că Părţile din Anexa I ar putea să „vândă” mai multe unităţi şi respectiv nu ar putea să atingă propriile ţinte de emisii, fiecărei Părţi i se solicită  de a menţine un nivel minim de unităţi de reducere a emisiilor,  reduceri certificate de emisii, (CER), AAUs and RMUs în registrul său naţional. Acest lucru este cunoscut ca “perioada de rezervă a obligaţiunilor”. Această rezervă este calculată ca fiind mai mică de:

  • 90% din cantitatea repartizată Părţii, după cum este menţionat în Articolul 3.7 şi 3.8 a Protocolului. Aceste calcule sunt relevante Părţilor din Anexa I care dovedesc la sfârşitul perioadei de obligaţiuni, că sunt “cumpărători net” ai unităţilor conform mecanismului.
  • Nivelul emisiilor naţionale indicate în inventarul cel mai recent al Părţii (înmulţit cu cinci, pentru cinci ani de perioadă de obligaţiuni). Aceste calcule sunt relevante Părţilor din Anexa I care dovedesc la sfârşitul perioadei de obligaţiuni, că sunt “cumpărători net” ai unităţilor conform mecanismului.

Legătura cu schemele naţionale şi regionale de comercializare a emisiilor

Schemele de comercializare pot fi stabilite în formă de instrumente de politici în domeniul climei la nivel naţional (de exemplu, în Marea Britanie) şi nivel regional  (de exemplu, Uniunea Europeană). Conform schemelor în cauză, guvernele au stabilit obligaţiuni în privinţa emisiilor care urmează să fie atinse de entităţile participante. Fiind dependente de regulile schemei, aceste obligaţiuni pot fi realizate prin menţinerea unităţilor de reducere a emisiilor, CERs, AAUs and RMUs stabilite conform Protocolului de la Kyoto sau alte unităţi stabilite în mod special pentru schemele de comercializare.

Articolul 17 a Protocolului creează un cadru pentru lucrul cu unităţile de reducere a emisiilor, CERs, AAUs and RMUs care urmează să fie transferate Părţilor din Anexa I. În cazul când sunt efectuate transferuri de la o Parte din Anexa I la alta, conform schemelor naţionale sau regionale de comercializare a emisiilor, aceste transferuri urmează să fie reflectate conform regulilor Protocolului de  la Kyoto de calculare a emisiilor repartizate prin transferarea unităţilor de reducere a emisiilor,  CERs, AAUs or RMUs. Acest lucru se referă, de asemeni, la cazul când schemele de comercializare utilizează unităţile “non-Kyoto” stabilite în mod special pentru schemele în cauză. În acest mod, toate transferurile internaţionale conform schemelor naţionale sau regionale de comercializare se încadrează sub umbrela formată de comercializarea emisiilor stabilită în Articolul 17 al Protocolului.

Sursa: http://unfccc.int/kyoto_mechanisms/emissions_trading/items/2731.php

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate