print
Fondul Global pentru Mediu
27.08.2006

Fondul Global pentru Mediu (GEF), a fost instituit în 1991, cu scopul de a susţine ţările în curs de dezvoltare prin finanţarea proiectelor şi programelor care contribuie la protecţia mediului global.  Granturile GEF susţin proiecte care ţin de şase probleme globale de mediu: biodiversitate, schimbarea climei, apele transfrontiere, degradarea terenurilor, stratul de ozon, şi poluanţii organici persistenţi.

Finanţarea oferită de GEF.

Începând cu 1991, GEF-ul a oferit granturi în valoare de 6.2 miliarde $ SUA şi a generat mai mult de 20 miliarde $ SUA prin co-finanţarea din alte surse pentru susţinerea a peste 1,800 proiecte care produc beneficii globale pentru mediu în 140 ţări în curs de dezvoltare şi ţări cu economiile în tranziţie.

Fondurile GEF-lui sunt acumulate din contribuţiile ţărilor donatoare. În 2002, 32 ţări donatoare au depus 3 miliarde $ SUA pentru susţinerea activităţilor pentru perioada 2002-2006.

Administrarea proiectelor susţinute de GEF.

Proiectele GEF-lui sunt administrate de Agenţiile de implementare a GEF-lui:

  • Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu
  • Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare 
  • Banca Mondială

Alte şapte organizaţii internaţionale, cunoscute în calitate de Agenţii de Executare ale GEF-lui, contribuie la administrarea şi implementarea proiectelor susţinute de GEF.

Informaţie despre proiectele susţinute de GEF.

Fondată în 1991, GEF a oferit granturi pentru mai mult de 1,300 proiecte implementate în 140 ţări. Există o bază de date cu informaţia şi documentele proiectelor GEF.

Structura organizaţională a GEF.

Ţările membre ale GEF-lui includ ţări în curs de dezvoltare şi ţări dezvoltate, cât şi cele cu economiile în tranziţie. Fiecare ţară îşi are reprezentantul său GEF, cunoscut în calitate de „Punct Focal”.

Consiliul GEF-lui  este organul principal de administrare a GEF-lui.  Acesta este format din 32 membri care reprezintă ţările-membre ale GEF-lui. Toate proiectele susţinute integral de GEF, urmează să fie aprobate de Consiliul GEF-lui.

Adunarea generală a GEF-lui implică participarea tuturor ţărilor-membre ale GEF-lui.  Adunarea generală se convoacă o dată la patru ani cu scopul de a revedea politicile şi modul de operare a GEF-lui.  Amendamentele la Instrumentul GEF-lui, documentul prin care a fost instituit GEF-ul, poate fi operate doar de către Adunarea Generală. 

Secretariatul GEF-lui deserveşte şi raportează Adunării Generale şi Consiliului. Secretariatul coordonează implementarea activităţilor GEF–lui, astfel precum sunt proiectele, programele, cât şi formularea politicilor şi strategiilor operaţionale.

Agenţiile de Implementare şi Agenţiile Executive sunt responsabile pentru elaborarea propunerilor de proiect şi pentru administrarea proiectelor GEF.

Organizaţiile non-guvernamentale (ONG-urile) participă la activităţile GEF-lui şi acordă asistenţă la elaborarea, implementarea şi monitoringul proiectelor.

Grupul Ştiinţific şi Tehnic Consultativ  (STAP) asigură consultarea ştiinţifică şi tehnică a GEF-lui.

Structura de Monitorizare şi Evaluare efectuează evaluarea lucrului GEF şi publică lecţiile învăţate întru creşterea efectivităţii activităţilor realizate de GEF.

În calitatea sa de mecanism financiar pentru cele patru convenţii de mediu, GEF-ul ajută prin susţinerea financiară a iniţiativelor care asistă ţările în atingerea obiectivelor convenţiilor. De asemeni, GEF-ul colaborează strâns cu alte tratate şi acorduri. 

Sursa: http://www.gefweb.org/

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate