print
Activiștii de mediu au blocat o autostradă din Amsterdam ca protest împotriva celei mai mari bănci din țară
30.12.2023

 

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/activistii-de-mediu-au-blocat-o-autostrada-din-amsterdam-ca-protest-impotriva-celei-mai-mari-banci-din-tara-2632127

 

Activiștii pentru climă de la grupul Extinction Rebellion au blocat sâmbătă o autostradă importantă din Amsterdam pentru a cere încetarea imediată a finanțării proiectelor de combustibili fosili de către cea mai mare bancă din țară, relatează Reuters.

 

Sute de activiști au mers pe autostrada A10 în sudul orașului în jurul, a declarat poliția, după ce autoritățile rutiere au închis drumul pentru a evita producerea de accidente.

Organizat de grupul Extinction Rebellion, protestul a avut loc la locul fostului sediu al băncii ING, despre care activiștii de mediu au spus că este principalul finanțator al proiectelor cu combustibili fosili din Țările de Jos.

ING a anunțat la începutul acestei luni că va înceta finanțarea explorării și producției de petrol și gaze până în 2040 și că va tripla împrumuturile noi pentru energie regenerabilă în următorii doi ani, ca parte a unei strategii climatice actualizate.

Dar protestatarii au spus că acest lucru nu este suficient, cerând băncii să renunțe imediat la toate proiectele cu fosili.

ING a numit aceste cereri „radicale și nerealiste" și a spus că acțiunile Extinction Rebellion sunt „inacceptabile", făcând referire și la protestele anterioare din fața birourilor ING, unde banca a spus că angajații au fost intimidați.

„Capacitatea și infrastructura de a trece rapid la energie 100% regenerabilă pur și simplu nu există încă", au transmis reprezentanții băncii. „Vrem să fim parte a soluției, în loc să optăm pentru calea ușoară a combustibililor fosili".

Imaginile postului de televiziune local AT5 au arătat protestatari, inclusiv copii și persoane în vârstă, mergând pașnic pe autostradă, fluturând bannere și steaguri.

Poliția a spus într-o declarație că a cautat o modalitate de a pune capăt pașnic demonstrației.

Consiliul orașului din Amsterdam a interzis protestul pe A10, alocând în schimb un teren din apropiere pentru demonstrație, dar protestatarii au ignorat interdicția și au urcat pe terasament și pe autostradă.

 

 

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate