print
SUA anunță o contribuție de 3 miliarde de dolari la cel mai mare fond climatic din lume
02.12.2023

 

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sua-anunta-o-contributie-de-3-miliarde-de-dolari-la-cel-mai-mare-fond-climatic-din-lume-2601163

 

Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a anunţat sâmbătă la COP28 de la Dubai, o contribuţie de trei miliarde de dolari la Fondul verde pentru climă, informează AFP, preluată de news.ro.

 

„Sunt mândră să anunţ un nou angajament de 3 miliarde de dolari pentru Fondul verde pentru climă, care ajută ţările în curs de dezvoltare să investească în rezilienţă, energie curată şi soluţii bazate pe natură", a declarat Kamala Harris, aflată la cea de-a 28-a Conferinţă ONU privind schimbările climatice în locul preşedintelui Joe Biden.

Ultimul angajament al Washingtonului a fost făcut de Barack Obama în 2014 (pentru 3 miliarde de dolari), în timp ce multe alte ţări şi-au reînnoit între timp contribuţiile.

La summitul COP 28 de la Dubai participă și președintele român, Klaus Iohannis. Șeful statului român a declarat cu acest prilej că România are unele dintre cele mai scăzute emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor din Uniunea Europeană şi este ferm angajată să accelereze măsurile de atenuare a schimbărilor climatice.

 

 

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate