Comisia Europeană a propus joi statelor membre, cu ocazia marcării unui an de la inundaţiile catastrofale din Germania şi Belgia, instituirea unei zile de comemorare a „victimelor schimbărilor climatice", transmite AFP.
„Ne aducem aminte astăzi de pierderile de vieţi omeneşti provocate de condiţiile meteorologice extreme, există morţi aproape zilnic în lume. Este timpul să acordăm ceva mai multă atenţie acestor victime", a declarat Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei, la sosirea la reuniunea miniştrilor mediul la Praga.
El i-a amintit pe cei în jur de 220 de morţi din iulie 2021 în Germania şi Belgia, în urma inundaţiilor provocate de ploi torenţiale, şi pe cei şase căzuţi victime ale unei tornade în Cehia în iunie 2021.
Într-un context în care Europa se confruntă cu un val de căldură şi cu incendii de amploare, comisarul UE pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, le-a adus miercuri seară un omagiu victimelor unui accident de elicopter în Grecia, care participau la stingerea unui incendiu de pădure.
„Ar fi bine să avem cel puţin o zi pe an în Europa pentru a comemora victimele condiţiilor meteo catastrofale cauzate de criza climatică", a declarat Timmermans. Emoţionat şi cu lacrimi în ochi, el a evocat decesul fiicei unui coleg, o adolescentă în vârstă de 15 ani care a fost luată de ape anul trecut în Ardenii belgieni.
Propunerea Comisiei va fi înaintată joi miniştrilor mediului ai Celor 27, înaintea discuţiilor cu statele membre, notează Agerpres.
Omenirea a depășit șase din cele nouă praguri dincolo de care nu mai există condiţii favorabile propriei dezvoltări
Într-un nou raport climatic publicat la începutul acestei săptămâni, ONU a avertizat că omul trebuie să înceteze să mai considere natura ca fiind o sursă de profit pe termen scurt şi să se raporteze în schimb la valorile care leagă propria bunăstare de cea a planetei.
Supraexploatarea speciilor sălbatice pune în pericol supravieţuirea a miliarde de oameni, în vreme ce şase din cele nouă praguri pe care omenirea nu ar trebui să le treacă pentru a menţine condiţii favorabile propriei dezvoltări au fost deja depăşite.
În lipsa unei schimbări în acest sens, obiectivele de dezvoltare durabilă şi de reducere a inegalităţilor din lume vor rămâne la stadiul de promisiuni, notează IPBES - experţii în biodiversitate ai ONU -, în raportul consacrat „valorilor şi evaluării naturii".
Raportul a fost adoptat weekendul trecut la Bonn, de reprezentanţii a 139 de ţări - inclusiv SUA, China şi Rusia - şi apare la trei zile după un alt raport al IPBES, care a avertizat că supraexploatarea speciilor sălbatice pune în pericol supravieţuirea a miliarde de oameni.
Omul - principala cauză a degradării mediului
Oamenii sunt principala cauză a acestei crize a mediului natural, ce avansează în strânsă legătură cu dereglările climatice, conchid cercetătorii.
Din 1950, speranţa de viaţă medie s-a dublat, în timp ce venitul pe cap de locuitor a crescut de cinci ori.
Or, „natura este ceea ce ne permite să trăim, furnizându-ne hrană, remedii, materii prime, oxigen, reglementare climatică şi multe altele", subliniază Inger Andersen, şefa Programului ONU pentru mediu.
Terra are însă constrângeri fizice şi, conform oamenilor de ştiinţă, cel puţin şase din cele nouă „limite planetare" - acele praguri pe care omenirea nu ar trebui să le treacă pentru a menţine condiţii favorabile propriei dezvoltări - au fost deja depăşite.