Raportul intermediar privind acțiunile UE în domeniul climei arată că, în comparație cu 2019, emisiile de gaze cu efect de seră ale UE27 au scăzut în 2020 cu aproape 10 %, o scădere fără precedent a emisiilor datorată pandemiei de COVID-19, scăderea totală a emisiilor ajungând astfel la 31 % față de 1990, care este anul de referință pentru obiectivele pe termen lung ale UE în materie de climă.
Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, acest lucru înseamnă că UE și-a depășit cu mult obiectivul stabilit în temeiul Protocolului de la Kyoto la CCNUSC de reducere a emisiilor cu 20 % până în 2020 față de 1990. Datele pentru acest an sunt în mod clar unice din cauza încetinirii economice globale, iar o analiză mai bună a traiectoriei pe termen lung se va putea face anul viitor.
Față de 2019, emisiile din sectoarele acoperite de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) au scăzut drastic în 2020, cu 11,4 % în ceea ce privește producția de energie electrică și cea mai mare a producției industriale și cu 63,5 % în ceea ce privește sectorul aviației.
Emisiile care nu fac obiectul ETS, cum ar fi cele provenite din sectoarele industriale care nu fac parte din ETS, transporturi, clădiri, agricultură și deșeuri, au scăzut cu 6 %.
De la introducerea schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) în 2005, emisiile au scăzut cu aproximativ 43 %, depășind valoarea de 21 % stabilită în legislația EU ETS.
În sectoarele care nu fac în prezent obiectul EU ETS, emisiile au fost cu 16 % mai scăzute decât în 2005, depășind obiectivul stabilit prin Decizia privind partajarea eforturilor. Cu toate acestea, nu se anticipează o scădere a emisiilor din transporturi și din agricultură fără eforturi suplimentare, având în vedere că nivelul acestora a rămas în mare parte neschimbat din 2005, cu excepția scăderii emisiilor din transporturi în 2020 în urma pandemiei de COVID-19.
Mai mult, absorbțiile nete rezultate din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură au înregistrat, în ultimul deceniu, o tendință descendentă îngrijorătoare, determinată de situația ecosistemelor forestiere, inclusiv de ponderea tot mai mare a pădurilor care ajung la maturitate, de sporirea perturbărilor naturale, de creșterea cererii de lemn și de scăderea ratelor de împădurire.