În acest an acțiunea globală „Ora Pământului", organizată de Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature, WWF), se va desfășura pe data de 30 martie, de la ora 20.30 până la 21.30, ora locală.
În această zi oameni de pe întreaga Planetă vor deconecta energia electrică și aparatele de uz casnic. Acțiunea are menirea de a atrage atenția omenirii asupra problemei încălzirii globale.
Moldova a aderat la această acțiune în anul 2008.
În 2019 „Ora Pământului" va fi organizată în Moldova de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Toți doritorii pot veni pe strada pietonală Eugen Doga din Chișinău, a spus managerul Oficiului Schimbarea Climei din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Scorpan.
Oricine poate participa la această acțiune, fără a se deplasa undeva. Este suficient să deconecteze curentul electric dacă nu are absolută nevoie, acolo unde se află la ora respectivă, fie acasă sau în oficiu.
Acest lucru se referă la panourile cu reclame luminiscente, iluminatul stradal, aparatele de uz casnic sau iluminatul excesiv al încăperilor. Astfel organizatorii atenționează că încălzirea globală este cauzată de efectul de seră, iar prin economisirea energiei electrice acest proces poate fi redus.