https://www.green-report.ro/schimbarile-climatice-ar-putea-ucide-150-000-de-europeni-pe-pana-2100/
O creștere a temperaturilor din Europa de Sud - denumită "valul de căldură Lucifer" - a provocat o serie de decese în ultimele săptămâni. Acest lucru ar putea fi un semn despre cum vor decurge lucrurile în viitor, potrivit noilor cercetări.
Un nou raport comandat și finanțat de Comisia Europeană (CE) a constatat că peste 150.000 de persoane ar putea muri în fiecare an în Europa din cauza condițiilor meteorologice extreme până în 2100, dacă nu se va găsi o soluție la schimbarile climatice.
Raportul arată că majoritatea acestor decese vor fi cauzate de valurile de căldură, deși și alte evenimente meteorologice extreme, cum ar fi gerurile, inundațiile și vânturile, vor avea de asemenea de suferit.
Creșterea populației și urbanizarea ar trebui să contribuie la creșterea masivă a deceselor, însă principalul factor va fi schimbările climatice.
Rezultatele șocante prezentate în acest raport a dus la solicitările reînnoite din partea grupurilor de mediu pentru guvernele din Europa să înceapă să ia în serios schimbările climatice.
Milioane de europeni afectați de dezastre
Dacă concluziile raportului se dovedesc corecte, impactul asupra Europei va fi uriaș. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, vremea extremă a cauzat 3.000 de decese în fiecare an între 1981 și 2010, iar această cifră este de așteptat să crească de 50 de ori până la 152.000 între 2071 și 2100.
De asemenea, studiul afirmă că, până la sfârșitul secolului, doi din trei locuitori ai Europei vor fi afectați de dezastre, adică 351 milioane de persoane. Comparativ, între 1981 și 2010, doar 5% dintre europeni au fost afectați de catastrofe meteorologice extreme