Preşedintele american, Donald Trump, le-ar fi mărturisit „confidenţilor" săi, inclusiv lui Scot Pruitt, preşedintele Agenţiei pentru Protecţia Mediului, că plănuieşte să retragă SUA din Acordul climatic de la Paris.
Aceste informaţii au fost făcute publice de Reuters, ce a citat agenţia de ştiri Axios.
Preşedintele american, Donald Trump, a scris sâmbătă pe Twitter că va lua o decizie în legătură cu Acordul climatic de la Paris săptămâna următoare.
Administraţia de la Casa Albă nu a putut fi contactată pentru a răspunde înrebărilor reporterilor cu privire la acest subiect.
O sursă ar fi declarat agenţiei Reuters că au fost stabilite o serie de întrevederi cu directorii executivi ai unor companii energetice, ai unor mari corporaţii, pentru a discuta acordul climatic. Nu a fost specificat unde vor avea loc aceste întâlniri.