Română
English
Implementarea în comun (JI) şi Mecanismul Dezvoltării Non-Poluante (CDM) sunt două mecanisme ale Protocolului de la Kyoto bazate pe implementarea proiectelor, care pot fi utilizate de ţările din Anexa I a Convenţiei pentru atingerea ţintelor stabilite prin Protocolul de la Kyoto.
Principiile de bază ale mecanismului “Implementarea în comun” sunt definite în Articolul 6 al Protocol Kyoto.
“Pentru a-si îndeplini obligaţiile ce ii revin din art. 3 orice Parte inclusa in anexa nr. I poate transfera către sau achiziţiona de la orice alta Parte unităţi de reducere a emisiilor rezultate din proiecte ce au ca scop reducerea emisiilor rezultate din activitatea umana de la surse sau intensificarea absorbţiilor de gaze cu efect de sera in orice sector al economiei”.
Cu alte cuvinte, conform JI, O Parte din Anexa I (cu o obligaţiune inlusă în Anexa B a Protocolului de la Kyoto ) poate implementa un proiect pentru reducerea emisiilor sau un proiect care intensifică eliminarea gazelor de seră prin absorbţie pe teritoriul alte ţări din Anexa I (cu obligaţiune inclusă în Anexa B a Protocolului de la Kyoto) şi să calculeze unităţile de reducere a emisiilor cu scopul atingerii ţintelor Kyoto. Partea din Anexa I poate autoriza participarea persoanelor juridice în proiecte JI.
Orice proiect JI urmează să fie aprobat de către Părţile implicate şi să reducă emisiile de la surse, sau să intensifice absorbţia de gaze cu efect de seră.
Proiectele care au început în anul 2000 sunt eligibile ca proiecte JI dacă întrunesc cerinţele relevante, dar unităţile de reducere a emisiilor pot fi eliberate pentru o perioadă de creditare care va începe în anul 2008.
Dacă Partea gazdă întruneşte toate cerinţele pentru eligibilitate pentru transferarea şi/sau achiziţiona unităţi de reducere a emisiilor, aceasta poate verifica reducerile emisiilor antropogene de la surse sau intensifica absorbţiile de gaze cu efect de seră în cadrul priectelor JI, acestea fiind adiţionale la cele reduceri care se produc într-un alt mod. La o astfel de verificare, Partea gazdă poate elibera cantitatea necesară de unităţi de reducere a emisiilor. Această procedură „simplificată” este cunoscută ca „Procedură căii 1”.
În cazul când Partea nu întruneşte nimic altceva, decât cerinţele minime de eligibilitate, verificarea reducerii emisiilor la surse sau intensificarea absorbţiilor, urmează să se efectueze conform procedurii de verificare a Comitetului de Supraveghere a Implementării în Comun (JISC). Conform „Procedurii căii 2”, unităţile de reducere a emisiilor pot fi transferate, în cazul când o entitate independentă, acreditată de Comitetul de Supraveghere a Implementării în Comun, determină că au fost satisfăcute cerinţele relevante.
Partea gazdă care satisface toate cerinţele de eligibilitate poate oricând alege Calea 2 .
