Prima Contact Harta
 Română  English
 
 
Prima / CADRUL NAŢIONAL / Materiale informaţionale / Noutăţi / Temperatura și aciditatea apei din Marea Mediterană cresc într-un ritm fără precedent
Temperatura și aciditatea apei din Marea Mediterană cresc într-un ritm fără precedent
12.06.2014  
   
imprimare

 

http://www.realitatea.net/temperatura-i-aciditatea-apei-din-marea-mediterana-cresc-intr-un-ritm-fara-precedent_1460659.html?utm_source=Cub-Actualitate/Mediu&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

 

Creșterea într-un ritm fără precedent a temperaturii și acidității apei din Marea Mediterană reprezintă un considerabil pericol pentru ecosistemul marin, existând totodată riscul unei proliferări masive a meduzelor, este concluzia unui raport prezentat joi la Barcelona, elaborat în cadrul proiectului european MedSea, transmite EFE.


Rezultat al activității de trei ani și jumătate a 110 cercetători din 12 țări, studiul a scos în evidență faptul că temperatura Mediteranei a crescut cu 0,67 de grade Celsius în ultimii 25 de ani. Dacă va continua procesul de creștere a cantității de gaze cu efect de seră, temperatura de la suprafața Mediteranei va urca până în 2050 cu până la 1,5 grade în est, în mările Egee și Adriatică, și va depăși constant pragul de 29 de grade Celsius în sud.

Aciditatea apelor a sporit cu 60 % de la începutul revoluției industriale și cu 10 % doar în ultimii nouă ani, din 1995 pînă în prezent, și, dacă nu se iau măsuri adecvate, va fi cu 152 % mai mare la sfârșitul secolului, spun cercetătorii.

Un sfert din cantitatea de CO2 din atmosferă se absoarbe în apa mărilor și crește aciditatea acesteia. Din cauza încălzirii globale, cantitatea de CO2 este mai mare în aer și are ca efect o apă tot mai acidă în mări și oceane, a explicat coordonatorul proiectului, Patrizia Ziveri, de la Institutul de Știință și Tehnologie a Mediului de la Universitatea Autonomă din Barcelona.

Aciditatea crescută dăunează zooplanctonului și fitoplanctonului, dar și unor specii emblematice precum coralul roșu, care protejează coastele marine împotriva eroziunii. Prin urmare, vor fi afectate pescuitul, acvacultura și turismul, a avertizat specialistul.

Unele dintre efectele negative sunt deja vizible, susține raportul, dând ca exemplu migrarea către nord a unor specii caracteristice părții de sud-est a Mării Mediterane și creșterea mortalității organismelor marine în timpul verii.

Potrivit calculelor specialiștilor, înmulțirea meduzelor numai în apropiere de țărmul israelian al Mării Mediterane ar putea duce la o scădere de 3-10,5 % a numărului de turiști, ceea ce ar însemna o pierdere economică de aproximativ 6,2 milioane de euro.



 


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 1501516
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
SCHIMBAREA CLIMEI – esenţa fenomenului   /   CADRUL INTERNAŢIONAL   /   CADRUL NAŢIONAL   /   CERCETĂRI ŞI MODELARE   /   DOCUMENTE
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: Str. Mitropolit Dosoftei 156a, bir. 37, mun. Chisinau, Republica Moldova