Un studiu realizat asupra unor bureţi marini a arătat că, la nivel global, este posibil ca temperaturile să fi crescut deja mai repede şi mai mult decât s-a estimat anterior, informează DPA, citată de Agerpres.
O echipă condusă de cercetători australieni a extras înregistrări privind temperatura oceanului, conservate în scheletele din carbonat de calciu ale unor animale cu viaţă lungă, sclerospongii caraibieni.
Cercetătorii au descoperit că încălzirea din era industrială a început la jumătatea anilor 1860, o dată ce corespunde cu ceea ce specialiştii se aşteptau de la înregistrările istorice, dar cu 70 de ani mai devreme decât sugerau înregistrările obţinute prin măsurători efectuate de pe nave ale temperaturii de la suprafaţa oceanelor.
Profesorul Malcolm McCulloch de la Universitatea din Australia de Vest a declarat că această descoperire arată că încălzirea globală a fost subestimată cu aproximativ 0,5 grade Celsius, ceea ce înseamnă că temperatura medie de pe Terra se află mai aproape decât se considera până acum de „pragul de protecţie" de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, stabilit prin Acordul de la Paris din 2015.
Menţinerea încălzirii globale la o creştere de cel mult 2 grade Celsius reprezintă acum provocarea majoră
„Deşi Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice a estimat că temperaturile medii globale au crescut cu 1,2 grade Celsius până în 2020, temperaturile erau deja, de fapt, cu 1,7 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială. În cazul în care ratele actuale ale emisiilor de gaze cu efect de seră vor continua, temperatura medie globală va depăşi cu siguranţă creşterea de 2 grade Celsius până la sfârşitul anilor 2020 şi va înregistra o creştere mult mai mare de 2,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială până în 2050. Ratele de acum mult mai rapide ale încălzirii terestre, identificate şi în acest studiu, reprezintă un motiv suplimentar de îngrijorare, cu temperaturi medii ale uscatului care se aşteaptă să fie cu aproximativ 4 grade Celsius peste nivelurile preindustriale până în 2050", a declarat Malcolm McCulloch într-un comunicat publicat marţi.
„Menţinerea încălzirii globale la o creştere de cel mult 2 grade Celsius reprezintă acum provocarea majoră, ceea ce face şi mai urgentă reducerea la jumătate a emisiilor până la începutul anului 2030 şi, cu siguranţă, nu mai târziu de 2040", a adăugat el.
Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică Nature Climate Change.