Prima Contact Harta
 Română  English
 
 
Prima / CADRUL NAŢIONAL / Materiale informaţionale / Noutăţi / 2024 ar putea aduce alte recorduri. Experții avertizează că lumea se va confrunta din nou cu fenomene extreme
2024 ar putea aduce alte recorduri. Experții avertizează că lumea se va confrunta din nou cu fenomene extreme
11.01.2024  
  sursa 
imprimare

 

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/2024-ar-putea-aduce-alte-recorduri-expertii-avertizeaza-ca-lumea-se-va-confrunta-din-nou-cu-fenomene-extreme-2645903

 

Această iarnă a a adus deja multe recorduri. La noi s-au înregistrat acum unele dintre cele mai reci nopți din ultimii ani, cu aproape minus 20 de grade Celsius. O situație aparte s-a înregistrat în Suedia, unde în doar câteva zile termometrele au arătat un salt spectaculos, de peste 51 de grade Celsius. Marți, într-o localitate din nord au fost 8,3°C. Pe 5 ianuarie, însă, temperatura aici fusese de minus 42,9°C. Experții avertizează că și în 2024 ne-am putea confrunta cu astfel de fenomene extreme.

 

2024, un an al fenomenelor extreme

„Așa va continua. Dacă ne gândim la fenomene extreme, cum sunt valurile acestea de frig, pe urmă valurile de căldură. Da, anul 2024 va continua așa și următorii ani la fel. Valurile de frig, genul acesta de schimbări bruște de temperatură și cu valori foarte mici ale temperaturii nu sunt excluse de schimbări climatice", a explicat Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme, la Digi24.

Referitor la cazul din Suedia, expertul a explicat că este vorba despre „o schimbare bruscă pe termen scurt, adăugând că la fel se întâmplă și vara, când avem o trecere de la temperaturi normale la temperaturi cu valori foarte ridicate ale temperaturii.

 „Sunt fenomene extreme, care vor continua clar și în următorii ani și vor avea un impact din ce în ce mai mare", a mai avertizat specialistul în fenomene extreme.

Paradoxul inundațiilor
De asemenea, a fost adus în discuție și paradoxul inundațiilor și dacă sunt bune sau dăunătoare pentru mediu.

În timp ce ajută ecosistemul, în egală măsură provoacă pagube uriașe pentru animale și ecosistemele acestora. Asta înseamnă că natura sau fenomenele naturale nu sunt întotdeauna benefice pentru planeta noastră, însă important este să știm cum ne adaptăm.

Există niște adevăruri pe care nu le putem trece cu vederea. Mai întâi de toate, mai multe inundații în serie sau într-un ciclu pot ajuta la fertilizarea solului. Asta înseamnă că agricultura nu poate să fie decât prosperă. În același timp, tot inundațiile pot reface rezerva de apă din sol, ceea ce este cu adevărat o mare problemă, iar omenirea va ajunge în 2040 fără rezerve de apă suficiente la nivel mondial.

Însă, dacă vom avea și suficiente ploi pe parcursul anului nu ajungem într-o situație critică. Până aici am vorbit doar de lucrurile bune și beneficii, însă reversul medaliei arată așa: animalele sălbatice și habitatele acestora sunt distruse de cele mai multe ori, pentru că furtunile violente și apa, care este în cantitate mult mai mare decât în mod normal, distruge inclusiv locurile obișnuite, cele de hrană sau cuiburile pe care le au, păsările fiind printre cele mai afectate.

Și, contrar așteptărilor, inundațiile sunt extrem de periculoase pentru sol. O cantitate mare de apă dintr-o dată nu poate ajuta un sol secetos să se refacă, ba din contră, va crea și mai ușor alunecări de teren. Ceea ce ar fi nevoie: ploile să fie dese și constante, fără forța violentă a unui fenomen meteo intens.

Experții avertizează că și în 2024 ne vom confrunta cu astfel de inundații

„Dacă ar fi să ne referim la prognoza pentru 2024 e posibil să avem astfel de inundații în continuare. Am avut și în anii trecuți și este, pe de-o parte, o variabilitate naturală, dar aceste fenomene sunt modificate de schimbările climatice. Practic, ai mai mulți vapori de apă în atmosferă și atunci, în momentul în care se produc furtunile, poți avea mai multe precipitații, dar este greu de spus pentru genul ăsta de fenomene exact când se vor întâmpla cu câteva luni înainte, dar este adevărat, ele sunt un fenomen cu un impact foarte mare și este destul de greu să ne adaptăm la ele, pentru că sunt regiuni în care, în trecut, nu am avut astfel de precipitații, foarte intense, într-un timp foarte scurt", a mai explicat Bogdan Antonescu.

El a mai spus că în acele zone ar trebui să fie luate măsuri sau să fie atenționată populația mai bine legat de genul acesta de fenomene, dar că inundațiile rapide sunt fenomenul cel mai important în Europa, după valurile de căldură, pentru că afecteaza arii destul extinse și au un impact foarte mare, în special ecnomic.

Întrebat dacă vom avea suficiente resurse, încât să acoperim pagubele provocate de schimbările climatice, expertul a explicat că este posibil să se întâmple la fel ca și până acum, adâugând că aceste precipitații vor avea un impact din ce în ce mai mare.

„Cred că se va întâmpla la fel ca și până acum. Nu cred că vom avea o schimbare foarte mare, dar aceste precipitații vor avea un impact din ce în ce mai mare, pentru că o să creasca populația. Populația tinde să acumuleze bunuri, deci impactul acestor fenomene, chiar și în lipsa schimbărilor climatice, o să crească din ce în ce mai mult. E o problemă destul de mare. Dacă ar fi să ne uităm la trenduri, da, ne așteptăm ca în continuare să avem genul ăsta de fenomene cu un impact crescător, asta din variabilitate naturală și schimbări climatice", a conchis expertul.

 

 


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 3734691
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
SCHIMBAREA CLIMEI – esenţa fenomenului   /   CADRUL INTERNAŢIONAL   /   CADRUL NAŢIONAL   /   CERCETĂRI ŞI MODELARE   /   DOCUMENTE   /   UIPM
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: str. Alexandru cel Bun 51A, mun. Chisinau, Republica Moldova